Ochiul dinăutru-Rang-e khoda/ Culoarea paradisului

    Întâlnirea din săptămâna  aceasta am deschis-o  cu  un  film uimitor din care avem multe de invățat.
   Filmul lui Majid Majidi (care a stabilit un nou record de box office pentru filmele din Orientul Mijlociu) se deschide cu viziunea unui copil asupra lumii, pentru a o nuanţa progresiv cu teme şi probleme ce ţin de vârsta oamenilor matur. Pentru că nu adoptă o filosofie simplistă, puerilă, Culoarea paradisului (1999) se adresează tuturor vârstelor. Copiii din film par să trăiască uneori într-o cuceritoare stare de graţie, într-un fel de paradis terestru. Experienţa lor este deplină şi necoruptă, iar modul în care percep lumea nu este viciat de politică, sexualitate, economie, prejudecăţi, ură sau altele asemenea. Acţiunile lor sunt motivate de dragoste dezinteresată, de recunoştinţă pentru întreaga creaţie.
   Povestea filmului are un reper bine stabilit: copilul ai cărui ochi, închişi în afară, se deschid înăuntru - sunt cuvintele micuţului nevăzător (interpretat chiar de un copil nevăzător: Mohsen Ramezani): "Dascălul nostru spune că Dumnezeu îi iubeşte pe orbi mai mult pentru că ei sunt lipsiţi de vedere. Dar eu i-am răspuns că dacă este aşa, de ce îi face pe oameni orbi ca să nu-L poată vedea. El mi-a zis că Dumnezeu este nevăzut, că este pretutindeni şi Îl poţi simţi, Îl poţi vedea cu degetele tale. De atunci Îl caut într-una până când, cu mâinile, Îl voi găsi şi Îi voi putea spune toate tainele mele."
   Despre film se poate vorbi mult, dar noi am încercat să schițăm puțin din conținut, lăsându-vă pe ,,voi " să aflați mai multe...
   
   Noi nu ne dăm seama cu ce mari daruri ne-a înzestrat Dumnezeu. Noi putem vedea toată făptura creată de El, o lume minunată pe care noi am transformat-o într-o lume materială. Nu mai putem să ne bucurăm în fiecare zi de ,,frumusețea și armonia zidită de Dumnezeu" Sf. Ioan de Kronstadt. Nouă Dumnezeu ne-a dat putința să vedem, dar altora nu, și ar trebui să prețuim asta,  practic prin creația Lui noi Îl putem vedea pe El.
 ,,De câte ori n-a răsărit și n-a apus soarele pe cer deasupra ta si pentru tine? De câte ori n-a dat roată deasupra ta luna limpede și de câte ori minunata ceată a stelelor fără număr n-a împodobit pentru tine tăria cerului, iar pământul s-a îmbrăcat, sub privirile tale uimite, cu verdeață de tot felul, cu flori și copacii au fost acoperiți de nenumărate roade gustoase? Câte făpturi însuflețite, felurite și fără număr n-a văzut și nu vede ochiul tău - făpturi înzestrate de Făcator cu felurite însușiri uimitoare(...)" Sfântul Ioan de Kronstadt.