Moto

O Școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate. Cred ca am găsit un moto pentru Școala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: NU SE ȘTIE CINE DĂ ȘI CINE PRIMEȘTE!” Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții... Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee și încep să încorporeze și ei una. Cred că Școala asta trebuie făcută!

C. Noica

marți, 31 decembrie 2013

Lenjerie intimă, prezervative cu chipul papei și crucea din fier a lui BerGOGlio


În pauza de gândire și conștiință, marcată de trecerea dintre ani, ne permitem un mic calambur cu doi giganți, motorul lumii virtuale GO(o)Gle și „motorul” lumii „spirituale” BerGOGlio. Ce au în comun cei doi uriași? Susținerea homosexualilor și în general a depravării...ca „șanse” de progres?! 
Un om înțelept a spus la un moment dat că internetul a fost inventat pentru promovarea pornografiei. Dacă urmărim statisticile celor care au supravegheat traficul pe internet, îi dăm dreptate. De asemenea Bergoglio a admis (a „binecuvântat”) imprimarea chipului său pe lenjeria intimă (http://www.cafepress.com/+pope+underwear-panties) sau chiar pe prezervative (http://www.ziuanews.ro/stiri/au-aparut-prezervative-cu-chipul-papei-benedict-pe-ambalaj-video-3614) probabil pentru a avea o relație cât mai apropiată cu adepții săi. Ceea ce este evident în ambele cazuri - libertinajul - dobândește un chip simbolic întunecat atunci când vorbim de „minunile” lui Bergoglio publicate frenetic pe GO(o)Gle sau chiar de crucea diformă, din FIER, pe care „suveranul” o atârnă la gât.
De ce a ales (sau a păstrat) Bergoglio crucea din fier și nu a acceptat una din aur sau, în virtutea „smereniei” pe care o afișează cu mare tam-tam, o cruce din lemn? E simplu - la mintea unui copil! Lemnul și aurul au o anumită semnificație religioasă și culturală. Mântuitorului la Betleem I S-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. Aurul e simbol solar şi întruchipare a perfecțiunii, regalității şi divinității. AUReola eliptică (nimbul, diskosul) în forma unui disc sau semicerc în creștinism este un insigniu al sfinților și semnifică lumina spirituală, strălucirea luminii dumnezeiești necreate (Ivan Evseev - Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale). Lemnul este considerat materie prin excelență, plină de căldură şi personalitate, față de răceala şi indiferența metalului. În limba greacă  veche,  „hyle”   înseamnă şi materie primă, substanță primordială, dar şi lemn. Lemnul mai este asociat cu focul sacru (Ivan Evseev - DSAC) . De asemenea pe lemn S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos și l-a sfințit cu scump Sângele Său. Atât aurul cât și lemnul sunt elementele naturale cele mai răspândite în cultul Bisericii Ortodoxe cu un simbolism creștin profund (icoanele sunt făcute din lemn și au fondul din aur, crucile care împodobesc Sf. Masă din Altar sunt din lemn, etc.). 
În schimb fierul semnifică duritatea, inflexibilitatea. Este un metal ambivalent, deoarece uneltele de fier se folosesc pentru modificarea materiei inerte (plugul, cuțitul, ciocanul, etc.), dar sunt şi instrumente satanice ale războiului şi ale morții. În unele civilizații este un metal impur, vulgar, dur, agresiv, sumbru, diabolic. La egipteni, fierul nemagnetic era un atribut al lui Seth - zeul morții. Oamenii rasei de fier, după       Hesiod, marchează o epocă a regresiunii, a cultului forței brutale. Aceleaşi asociații negative şi la vechii evrei, care, la zidirea Templului din Ierusalim, au evitat folosirea fierului (III Regi, 6, 4—29). Conotații negative le au până astăzi expresiile: veacul de fier, mască de fier, mână de fier etc. În mitologiile lumii, cu prelucrarea fierului se ocupă, de regulă, divinitățile secundare sau ființele demonice! (Ivan Evseev - DSAC).
De asemenea gesturile „tandre”, „patristice” ale lui Bergoglio, care iese noaptea să „miluiască” pe săraci (http://www.ziartricolorul.ro/lucrurile-uimitoare-pe-care-le-face-papa-francisc-in-timpul-noptii/) sunt neconforme cu învățătura Mântuitorului: „să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6,3). Nu cred că l-am fi zărit pe Sfântul Nicolae însoțit de cineva în timpul săvârșirii faptelor de milostenie, așa cum „miluiește” Bergoglio însoțit de Konrad Krajewski și sub supravegherea Gărzii Elvețiene de la Vatican. Atunci când sfinții erau lăudați pentru virtuțile lor, se comportau în așa fel încât să nu fie descoperită viața lor virtuoasă...în nici un caz nu ar mai fi purtat crucea din fier (dacă au purtat vreodată așa ceva!). Însă Bergoglio probabil consideră smerenia o amuletă rece care trebuie atârnată simbolic la gât ca expresie a sfârșitului viețuirii creștine interioare, duhovnicești!
În locul „sărutării lui Iuda” (ca o trădare a Ortodoxiei) mai bine i s-ar fi oferit lui Bergoglio, la „liturghia” de întronizare, o cruce din lemn, pe verso cu textul „pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Luca 23,42), iar pe față cu o inserție din Crucea Mântuitorului...să vedem și noi dacă arde :)) ...de duhul smereniei! Probabil că și sărutarea de la întronizare oferită „istoric” (poate după o istorie în versiune talmudică) de „ai noștri”, marchează momentul crucial al Ghetsimani-ului creștinismului autentic (ortodox)!




luni, 30 decembrie 2013

Cu Îngerul Domnului în veșnicie...


Mai jos avem filmată trecerea la cele veșnice a unui suflet cuvios. Să ne ajute milostivul Dumnezeu ca odată cu intrarea în noul an să ne pregătim tot mai mult de Marea Trecere spre Hristos viața noastră, și să ajungem asemeni acestui suflet izbăvit din chinuri!





Meniu arab...la mintea unui copil


Urmărind difuzarea promptă a știrilor din Siria, care prezintă tot mai multe cazuri de copii măcelăriți de musulmani, ne-am gandit să analizăm aceste evnimente care seamănă tot mai mult cu schimbarea meniului la un restaurant. Pe scurt, ținta (la comandă?) predilectă a „războinicilor lui mahomed” au fost până de curând clericii: cei doi episcopi răpiți, măicuțele luate ostatice, preotul decapitat, etc. Însă „meniul” s-a schimbat brusc, s-a trecut (la comandă?) la executarea în serie a copiilor. De ce „neînfricații măcelari ai lui Mahomed” preferă măicuțele, preoții și copiii? Pentru că sunt fragezi, nevinovați? Da! Sunt categorii sociale vulnerabile. Și atunci, oare ce se urmărește? Provocarea Rusiei, sau a altor puteri „creștine” :))? Un posibil scenariu, la mintea unui copil, ne permitem să configurăm în această pagină de blog „binecuvântată” de uriașul (gigantul) GO(o)G(le).
Să zicem că așa, brusc, va izbucni un conflict de amploare în lumea arabă...cred că nici nu contează foarte mult cine va fi „servit(ă)” la felul întâi, Siria, Iran, Turcia(?!). Aperitivul e pe terminate (Iraq, Afganistan). Poate că la apetitul turbat al Marilor Puteri actuale după ce se încing pe plită toate „preparatele” se servesc sub forma ghiveciului de legume arab.
Desigur că spre liniștea tuturor, se va căuta un vinovat potrivit, istoric, CREȘTINII care (vezi Doamne!) ar răzbuna sângele nevinovat al clericilor și al copiilor. După ce NEROzii moderni (așkenazii noștrii de toate zilele) vor da foc noii Rome (tindem să credem că prin învăluire e vizată Turcia, vârful de lance al lumii musulmane, Siria fiind ca un foc de paie la o baracă din lemn) se va arăta cu degetul înspre creștini. Se va împlini oare atunci acel înfricoșător 666 - numărul numelui lui Nero? Foarte probabil! Rămâne să așteptăm derularea șirului poveștii apocaliptice, tot mai accesibile până și înțelegerii unui copil, dar pentru a pricepe că „vara e aproape” (Matei 24,32) și pentru a „nu disprețui profețiile”(1 Tesaloniceni 5,20) trebuie „să ne întoarcem și să fim precum copiii” (Matei 18,3)...chiar cu riscul de a fi martirizați! 

Atașăm o imagine cu impact emoțional al cărei mesaj nu trebuie să fie neapărat real, pentru că seamănă mai mult a publicitate emo, însă subliminal ascunde probabil icoana lumii noastre creștine care a ajuns la plinirea vremii...



„Îi voi spune lui Dumnezeu totul!”

Edictul de la Nicomidia 30 aprilie 311 - Galeriu, 15 iunie 313 - Liciniu. Pe firul adevărului istoric. Viața Sf. Constantin cel Mare și a mamei sale Elena


Lecția acestui week-end s-a axat pe adevărul istoric privind Edictul de toleranță din 313, și viața împăratului Constantin, cel care a crescut în umbra jertfei creștinilor martiri.
 Au trecut 1702 ani de la Edictul de toleranță al lui Galeriu. Edictul emis de Galeriu a fost dat publicităţii în 30 aprilie 311, la Nicomidia. Textul edictului a fost copiat şi trimis în toate provinciile Imperiului Roman din Sardica, unde Galeriu se afla atunci împreună cu Liciniu. Textul edictului s-a păstrat în scrierile lui Lactanţiu şi ale lui Eusebiu de Cezareea. În 30 aprilie 311, Galeriu le poruncea creştinilor să se roage pentru el, în schimbul bunăvoinţei şi toleranţei arătate. După acest eveniment prea ușor trecut cu vederea avem Edictul pe care l-a emis Liciniu în 15 iunie 313 după intrarea lui triumfală în Nicomidia și adresat eparhului Bitiniei. Actul deci a fost deci emis în Nicomidia pe baza acordului său cu Constantin cel Mare la Mediolan și ca o consecință a primei acțiuni în acest sens care a aparținut lui Galeriu. Dacă astăzi folosim sintagma Edictul de la Milan se datorează „fraților” noștri catolici și „toleranței” lor față de noi. Libertatea vine din apus :)) ...Și sclavia tot de acolo!  
Partea principală a Edictului de la Nicomidia, așa cum îl menționează istoricul Eusebiu de Cezareea se prezintă astfel:

„Când eu, împăratul Constantin și eu, împăratul Liciniu, am avut fericirea să ne întâlnim la Mediolan și să discutăm toate cele legate de interesul și binele public, am decis că printre celelalte lucruri care ar aduce foloase tuturor, primul și cel mai important se impune să se hotărască ceea ce are legătură cu respectul față de Dumnezeire, adică să acordăm creștinilor, precum și tuturor celorlalți, libertatea să urmeze fiecare ce religie dorește, astfel încât oricare ar fi zeitatea și puterea cerească, să aibă intenții bune față de noi și față de toți cei care se află sub stăpânirea noastră. Deci am hotărât atunci că este drept și înțelept să fie adoptată această politică, astfel încât nimeni să nu fie lipsit de șansa de a se pune fie în slujba credinței creștinilor, fie a oricărei alte religii pe care o consideră mai potrivită pentru sine, astfel încât Zeitatea lor Supremă, al cărei cult îl săvârșim cu asemenea libertate, să ne dea, în orice problemă, bunăvoința și bunătatea pe care o dorim de la ea. Prin urmare, trebuie să știe conștiința ta că am decis să fie anulate toate îngrădirile referitoare la creștini pe care le cuprindeau epistolele noastre către tine și de acum înainte oricine dorește să urmeze credința creștinilor este liber să o facă, fără restricții, fără intervenții sau piedici (n.tr. – din partea ta, ca și conducător al Bitiniei). Am considerat că trebuie să îți explicăm aceasta pe deplin, ca să știi că am acordat respectivilor creștini libertatea deplină să își săvârșească cultul lor. Înțelegi, desigur, că devreme ce le-am acordat acest drept, și ceilalți au asemenea, de dragul păcii împărăției noastre, libertatea deplină să aleagă și să cinstească oricare religie doresc. Și acest lucru s-a hotărât ca să nu se pară cuiva că nedreptățim vreo religie sau cult.”
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/

„Icoanele” autentice ale lui Constantin cel Mare


vineri, 27 decembrie 2013

Acasă


În a treia zi de prăznuire a Nașterii Domnului cu bucurie și oboseală ne-am întâlnit pentru a închide „sezonul” de mers cu colinda. Am gustat câte ceva din bunătățile mesei de Crăciun acasă la familia părintelui Ionuț și apoi am fost primiți cu drag de ai noștri pe care îi purtăm în suflet cu recunoștință!





miercuri, 25 decembrie 2013

Noi în seara de Crăciun, lăudăm pe Cel Preabun...colinde care mângâie sufletul, cântate în duhul curat al Ortodoxiei


Pentru cei care accesează cu drag blogul școlii noastre parohiale am adăugat câteva colinde care ne mângâie sufletul și înalță mintea spre Cei de Sus, ghidând sufletul în călătoria sa liturgică spre Taina Nașterii în peștera din Betleem...


 

 



luni, 23 decembrie 2013

„Crăciunul nu e...” de Tudor Chirilă [mesaj publicat în 23 decembrie 2010] ...admirabil și actual


Într-o lume plină de afirmații pozitive și sloganuri de Crăciun, care nu ar fi lipsite de valoare dacă ar ieși din inimă și nu din „copy/paste” sau „retrimite”, iată poziția mai mult sau mai puțin surprinzătoare a lui Tudor Chirilă vizavi de Crăciunul lui 2010 (și fără îndoială nu doar acela...):


„Craciunul nu e...


Craciunul nu inseamna cadouri, daca asta inseamna nervi. Craciunul nu inseamna imbulzeala, ci mai degraba retragere. Craciunul nu e goana irezistibila de a fi in rand cu lumea care pune bucatele pe masa "ca asa-i traditia". Craciunul nu e traditie. Craciunul nu e ghiftuiala oarba, nu e napustire hulpava dupa ce ai postit. Craciunul nu e razboi in trafic pentru familie. Craciunul nu e familie daca familia zbarnaie de tensiuni nerostite. Craciunul nu e Mos Craciun in alb si rosu. Craciunul nu e colind cu orice pret, supracantat, la ore nepotrivite. Craciunul nu e o perioada in care "ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta". De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda. Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.
As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.”
 tudorchirila.blogspot.ro


duminică, 22 decembrie 2013

„Larg deschideți poarta sufletelor voastre, n-am venit să cerem am venit să dăm”


În această duminică încărcată de tensiunea pregătirii duhovnicești pentru a întâmpina praznicul Nașterii Domnului cu inima suficient de încăpătoare și încălzită pentru primirea Pruncul Iisus, noi, membrii Școlii parohiale „Zian Boca” împreună cu părintele Ionuț am purtat o discuție timp de aproximativ două ore pe tema prezenței îngerilor în viața noastră. Apoi, așa cum am hotărât încă de la începutul orelor de cântare bisericească, am colindat, pentru prima dată în acest an, familiilor sărace și persoanelor singure și bolnave din parohia noastră, oferindu-le hrană (portocale, dulciuri, mezeluri, conserve, etc.) și căldura compasiunii pentru crucea grea ce le-a fost îngăduită de către milostivul Dumnezeu. 
N-ar fi de neglijat faptul că darurile oferite celor aflați în nevoi au fost sponsorizate prin programul social „20 lei pe lună pentru o cauză nobilă” derulat la nivelul parohiei noastre prin purtarea de grijă a părintelui Ionuț. În acest program, început în luna august a.c., sunt înscriși (deocamdată) 13 credincioși din comunitatea noastră: Neica Zaharia, Luca Eugenia, Drăghici Roxana, Lăsconi Minerva, preot Ionuț Rancea, Zorfie Maria, Romanesc Rusa, Mogoșan Cristi, Drăghiciu Dorel, Bota Dragoș, Bălușe Anuța, Neagoe Raul și Lazăr Livia. În fiecare lună aceștia contribuie cu 20 lei pentru bugetul programului sprijinind acțiunile sociale întreprinse la nivelul parohiei noastre...mici (de până la 400 de persoane...aproximativ 175 de familii). Dumnezeu să le răsplătească tuturor pentru dragostea de semeni!














luni, 16 decembrie 2013

„Pesrev adjem yegiahi” - mângâietor și insuflând speranță în luptele ce ne stau înainte în această viață


Această piesă compusă de Dimitrie Cantemir și inclusă de formația Anton Pann pe albumul lor de colinde are rolul de a te aduce la izvorul curat și limpede al culturii bizantine specifice poporului nostru.



Problemele ridicate de oribila crimă a avortului


Pentru că se apropie praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne-am amintit că bucuria păstorilor și a magilor a fost umbrită de infanticidul lui Irod. După sintagma binecunoscută, Irod nu a murit ci trăiește în fiecare mamă care a săvârșit avort. O discuție cutremurătoare despre o atrocitate legală într-un stat care „apără interesele familiei și ale copilului”... dar probabil și ale fraților așkenazi în ochii cărora noi suntem doar niște bieți „goim”, ființe fără suflet. Oare cât de viu mai este sufletul într-o mamă care aruncă la gunoi propriul copil...conceput din dragoste...În locul lecțiilor de morală am ales să vedem filmul „Bella” (2006) în regia lui Alejandro Gomez Monteverde

„Un profesor de la Școala de Medicină a pus într-o zi studenților săi, următoarea întrebare: „Am să vă redau istoricul unei familii: tatăl are sifilis, mama are TBC, au avut deja patru copii. Primul este orb. Al doilea a murit imediat după naștere. Al treilea este surd. Al patrulea are TBC. Mama este însărcinată. Părinții ar dori să facă avort. Care este decizia voastră ca viitori specialiști? Ce credeți?
Cei mai mulți dintre studenți au recomandat avortul.
Felicitări, le-a spus profesorul. Tocmai l-ați ucis pe Beethoven!”

Ce poate fi mai îngrozitor decât uciderea unui om ce n-a reușit încă să vadă lumina zilei?
Mai jos tulburătoarea și fascinanta Piano Sonata No. 14 a lui Beethoven cel care a scăpat din mâinile ucigașe ale avortorilor







miercuri, 11 decembrie 2013

Mihaela Bălăniuc - martira care a renăscut demnitatea unui popor


Cu tristețe constatăm că Biserica noastră va reuși să bată recordul (dacă nu l-a bătut deja) în ceea ce privește numărul de sfinți necanonizați. Canonizarea nu reprezintă o recunoaștere a lor (a sfințeniei lor) ci o recunoștință pentru cei care și-au însușit cu adevărat viața cea nouă în Hristos. Nu noi „îi facem” sfinți ci doar le alcătuim un canon, o cântare prin care îl slăvim pe Dumnezeu care S-a preaslăvit în ei, și le acordăm cinstea de a le fi pomenită data nașterii în Împărăția Cerească. Oricum, canonizați sau nu, nimeni nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu care devine irezistibilă atunci când descoperim exemplele fascinante de iubire și sacrificiu ale acestor oameni aparent simpli... În țara pupătorilor de moaște, adică a idolatrilor față de talismane și a alergătorilor frenetici după Maslurile bune la toate (case, vite, servici, etc.), nu ne miră faptul că sfinții rămân personaje enigmatice, al căror exemplu duce în cel mai bun caz la perplexitate. Nu este eronat să cinstești Sfintele Moaște, problema apare când te prezinți în fața lor ca înaintea unei amulete aducătoare de noroc, depersonalizându-le și nereușind să recunoști în ele...Omul. Dincolo de o știre în care apar câteva fețe jalnice care folosesc un limbaj semidoct („profesional”) vedem strălucirea mamei mucenițe al cărei chip iradiază (pentru cei care au ochi să vadă) dragostea Mântuitorului, desăvârșită, jertfelnică...Să o cinstim cum se cuvine pe noua muceniță Mihaela, cea care a ridicat din osânda de popor ucigaș de prunci demnitatea noastră de creștini! Dacă ar fi canonizată, act de normalitate etică, exemplul ei  ar ajuta Biserica în misiunea pentru viață! Fericiți sunt cei care o înțeleg pe această MAMĂ care ne-a dat gura de oxigen necesară învierii și revenirii noastre la viața cea nouă în Hristos! Mulțumim draga noastră, te purtăm în suflet, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13)


 

luni, 9 decembrie 2013

Concert de colinde


Așa cum ni s-a promis încă de la început când am învățat colinde și am făcut repetiții săptămânale, iată că participăm la concertul de colinde al Grupului Psaltic Sf. Ioan Damaschinul, mult așteptat. Concertul a fost organizat de părintele Claudiu Sava, fiu al satului nostru, în prezent preot în Parohia Vâlcele.











luni, 2 decembrie 2013

Sfinții


În acest sfârșit de săptămână am vizionat trei filme „Ostrovul” (2006) în regia lui Pavel Lungin, „Bakhita” (2009) în regia lui Giacomo Campiotti și „Minunea” (2009) în regia lui Aleksandr Proshkin. Subiectul discuției noastre fiind sfinții și  sfințenia - normalitatea noastră sufletească, sănătatea ce trebuie refăcută.