Moto

O Școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate. Cred ca am găsit un moto pentru Școala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: NU SE ȘTIE CINE DĂ ȘI CINE PRIMEȘTE!” Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții... Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee și încep să încorporeze și ei una. Cred că Școala asta trebuie făcută!

C. Noica

luni, 30 decembrie 2013

Edictul de la Nicomidia 30 aprilie 311 - Galeriu, 15 iunie 313 - Liciniu. Pe firul adevărului istoric. Viața Sf. Constantin cel Mare și a mamei sale Elena


Lecția acestui week-end s-a axat pe adevărul istoric privind Edictul de toleranță din 313, și viața împăratului Constantin, cel care a crescut în umbra jertfei creștinilor martiri.
 Au trecut 1702 ani de la Edictul de toleranță al lui Galeriu. Edictul emis de Galeriu a fost dat publicităţii în 30 aprilie 311, la Nicomidia. Textul edictului a fost copiat şi trimis în toate provinciile Imperiului Roman din Sardica, unde Galeriu se afla atunci împreună cu Liciniu. Textul edictului s-a păstrat în scrierile lui Lactanţiu şi ale lui Eusebiu de Cezareea. În 30 aprilie 311, Galeriu le poruncea creştinilor să se roage pentru el, în schimbul bunăvoinţei şi toleranţei arătate. După acest eveniment prea ușor trecut cu vederea avem Edictul pe care l-a emis Liciniu în 15 iunie 313 după intrarea lui triumfală în Nicomidia și adresat eparhului Bitiniei. Actul deci a fost deci emis în Nicomidia pe baza acordului său cu Constantin cel Mare la Mediolan și ca o consecință a primei acțiuni în acest sens care a aparținut lui Galeriu. Dacă astăzi folosim sintagma Edictul de la Milan se datorează „fraților” noștri catolici și „toleranței” lor față de noi. Libertatea vine din apus :)) ...Și sclavia tot de acolo!  
Partea principală a Edictului de la Nicomidia, așa cum îl menționează istoricul Eusebiu de Cezareea se prezintă astfel:

„Când eu, împăratul Constantin și eu, împăratul Liciniu, am avut fericirea să ne întâlnim la Mediolan și să discutăm toate cele legate de interesul și binele public, am decis că printre celelalte lucruri care ar aduce foloase tuturor, primul și cel mai important se impune să se hotărască ceea ce are legătură cu respectul față de Dumnezeire, adică să acordăm creștinilor, precum și tuturor celorlalți, libertatea să urmeze fiecare ce religie dorește, astfel încât oricare ar fi zeitatea și puterea cerească, să aibă intenții bune față de noi și față de toți cei care se află sub stăpânirea noastră. Deci am hotărât atunci că este drept și înțelept să fie adoptată această politică, astfel încât nimeni să nu fie lipsit de șansa de a se pune fie în slujba credinței creștinilor, fie a oricărei alte religii pe care o consideră mai potrivită pentru sine, astfel încât Zeitatea lor Supremă, al cărei cult îl săvârșim cu asemenea libertate, să ne dea, în orice problemă, bunăvoința și bunătatea pe care o dorim de la ea. Prin urmare, trebuie să știe conștiința ta că am decis să fie anulate toate îngrădirile referitoare la creștini pe care le cuprindeau epistolele noastre către tine și de acum înainte oricine dorește să urmeze credința creștinilor este liber să o facă, fără restricții, fără intervenții sau piedici (n.tr. – din partea ta, ca și conducător al Bitiniei). Am considerat că trebuie să îți explicăm aceasta pe deplin, ca să știi că am acordat respectivilor creștini libertatea deplină să își săvârșească cultul lor. Înțelegi, desigur, că devreme ce le-am acordat acest drept, și ceilalți au asemenea, de dragul păcii împărăției noastre, libertatea deplină să aleagă și să cinstească oricare religie doresc. Și acest lucru s-a hotărât ca să nu se pară cuiva că nedreptățim vreo religie sau cult.”
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/

„Icoanele” autentice ale lui Constantin cel Mare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu