Moto

O Școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate. Cred ca am găsit un moto pentru Școala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: NU SE ȘTIE CINE DĂ ȘI CINE PRIMEȘTE!” Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții... Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee și încep să încorporeze și ei una. Cred că Școala asta trebuie făcută!

C. Noica

miercuri, 11 decembrie 2013

Mihaela Bălăniuc - martira care a renăscut demnitatea unui popor


Cu tristețe constatăm că Biserica noastră va reuși să bată recordul (dacă nu l-a bătut deja) în ceea ce privește numărul de sfinți necanonizați. Canonizarea nu reprezintă o recunoaștere a lor (a sfințeniei lor) ci o recunoștință pentru cei care și-au însușit cu adevărat viața cea nouă în Hristos. Nu noi „îi facem” sfinți ci doar le alcătuim un canon, o cântare prin care îl slăvim pe Dumnezeu care S-a preaslăvit în ei, și le acordăm cinstea de a le fi pomenită data nașterii în Împărăția Cerească. Oricum, canonizați sau nu, nimeni nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu care devine irezistibilă atunci când descoperim exemplele fascinante de iubire și sacrificiu ale acestor oameni aparent simpli... În țara pupătorilor de moaște, adică a idolatrilor față de talismane și a alergătorilor frenetici după Maslurile bune la toate (case, vite, servici, etc.), nu ne miră faptul că sfinții rămân personaje enigmatice, al căror exemplu duce în cel mai bun caz la perplexitate. Nu este eronat să cinstești Sfintele Moaște, problema apare când te prezinți în fața lor ca înaintea unei amulete aducătoare de noroc, depersonalizându-le și nereușind să recunoști în ele...Omul. Dincolo de o știre în care apar câteva fețe jalnice care folosesc un limbaj semidoct („profesional”) vedem strălucirea mamei mucenițe al cărei chip iradiază (pentru cei care au ochi să vadă) dragostea Mântuitorului, desăvârșită, jertfelnică...Să o cinstim cum se cuvine pe noua muceniță Mihaela, cea care a ridicat din osânda de popor ucigaș de prunci demnitatea noastră de creștini! Dacă ar fi canonizată, act de normalitate etică, exemplul ei  ar ajuta Biserica în misiunea pentru viață! Fericiți sunt cei care o înțeleg pe această MAMĂ care ne-a dat gura de oxigen necesară învierii și revenirii noastre la viața cea nouă în Hristos! Mulțumim draga noastră, te purtăm în suflet, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13)


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu