Stilul personal de învățat și preferința emisferică cerebrală personală

   În acest sfârșit de săptămână fiecare dintre participanții la curs a descoperit propria super-legătură de învățat. Am răspuns la două chestionare care ne-au descoperit care este stilul preferat de învățare pentru fiecare dintre noi (vizual, auditiv, tactil sau kinestezic) și care este preferința emisferică cerebrală (stângă, dreaptă sau integrate). Spre surprinderea noastră am aflat cum este mai ușor să învățăm folosind metodele cele mai eficiente de receptare și însușire a informației. Deși pare complicat testul a fost simplu și mai ales util! Din păcate pe internet veți găsi teste care nu acoperă integral problema...

Depinde de ceea ce e important pentru tine (parabolă)

   Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere!
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! I-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! A insistat indianul.
- Asta-i o nebunie!  A răspuns prietenul.
   Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit greierele. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!

- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ceea ce asculţi cu ele!

- Dar nu se poate! A continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!

- Depinde de ceea ce este important pentru tine. A venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt! A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? A continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine!

www.magazincritic.ro

Sfântul Maxim Mărturisitorul

   Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie de aristocrați din apropierea Constantinopolului, în jurul anului 580. Începand cu anul 610, a ocupat pentru trei ani funcția de secretar la curtea împăratului Heraclie (610-641). În jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în Mănăstirea Chrysopolis, situată în capitala Imperiului Roman de Răsărit. Invazia persană din același an îl va face să plece în Africa, unde avea să-l cunoască pe Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, care începuse în Cartagina lupta împotriva monotelismului și monoenergismului. Aceasta este perioada în care Sfântul Maxim studiază și își aprofundează cunoștințele teologice, aplecându-se asupra studiului Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți. Tot acum sunt consemnate primele sale scrieri teologice.

   În Africa Sfântul Maxim îl convinge pe patriarhul monotelist Pyrrhus (fost staret la Mănăstirea Chrysopolis) și pe alți episcopi africani adepți ai ereziei monoteliste că în Hristos există două voințe și două lucrări corespunzătoare celor două firi, omenească și dumnezeiască, unite în același ipostas.

   În 649 noul papă, Martin I, a convocat un sinod în Biserica Lateran pentru a condamna monotelismul, sinod la care au participat, atât Sfântul Maxim, cat si Pyrrhus. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susținător al monotelismului, Sfântul Maxim a fost arestat și trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat și el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câțiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol și întemnițat acolo.

   În urma ultimului proces la care a fost supus Sfântul Maxim în Constantinopol, în mai-iunie 662, în care judecători au fost patriarhii Petru al Constantinopolului, Macedonie al Antiohiei si Teodor al Alexandriei, este condamnat la mutilare, tăindu-i-se mâna dreaptă și smulgându-i-se limba, după ce refuză cu desăvârșire compromisurile și comuniunea cu cei pe care îi acuza de erezie. În urma acestora primește și exilul pentru restul vieții, împreună cu doi dintre ucenicii săi, în regiunea Lazica și este închis în fortăreața Schemarum, situate în vestul Georgiei de astăzi. Sfântul Maxim a trecut la cele veșnice în acest loc pe 13 august 662. S-a stabilit însă ca dată de prăznuire a sa 21 ianuarie, întrucât ziua de 13 august corespunde odovaniei praznicului Schimbării la Față.

www.crestinortodox.ro

 

Gândurile din vremea rugăciunii

„Gândurile care vin în minte în vremea rugăciunii arată existenţa patimilor. Pe cât de des vin gânduri similare, pe atâta înseamnă că patimile acelea explicite au rădăcini adânci. O astfel de patimă are rădăcini adânci şi este nevoie de o mare osteneală şi durere pentru a fi vindecate. Prin urmare gândurile din vremea rugăciunii ne ajută să distingem starea noastră, patimile noastre. Se întâmplă ceea ce se petrece la proiecţia unui film. Când există lumină în spatele filmului, atunci toate se arată clare pe ecran. Lipsa luminii nu arată nimic...”

Arhim. Sofronie Saharov

 

Educația prin laude?

   Spunea Cuviosul Porfirie: „Adevărul lui Hristos ne arată că, dacă lauzi pe cineva, îl faci să devină egoist. Egoistul este confuz şi condus de diavol şi de duhul rău. Crescând astfel, în acest egoism, prima lui treabă este să-l nege pe Dumnezeu şi să fie un egoist neadaptat în societate”. 
   Iată de ce este bolnavă societatea noastră şi de ce sunt necredincioşi copiii noştri: din copilărie le hrănim egoismul, mândria, care este cea mai mare necurăţie în om şi păcat. Copiii devin astfel uşor de stăpânit de puterile demonice şi unelte ale duhului viclean. Lauda naşte în copil o falsă impresie măreaţă despre sine. Această idee o Părinţii o numesc trufie şi ea este rădăcina adâncă a egoismului şi a mândriei. Lumea o numeşte supra-eu. De Dumnezeu înţelepţitul Cuvios Porfirie, cel contemporan cu noi, învăţa: „Când naştem în copil, prin laude, acest supra-eu, îi umflăm egoismul, făcându-i un mare rău. Îl facem să fie înclinat spre cele diavoleşti”. Deschidem „burdufurile lui Eol” [zeul vânturilor în mitologia greacă, n. tr.] şi ne întrebăm după aceea de ce a plecat din Biserică, de acasă, de ce nu ascultă, de nu e respectuos faţă de cei mai în vârstă etc. 
   Lauda este o minciună şi, prin aceasta, o urmare a diavolului. Adevărul este că tot ceea ce are bun un copil este dar de la Dumnezeu şi orice lucru bun pe care-l face este prin lucrarea Harului şi nu rezultat al propriei sale forţe sau îndemânări. De aceea, ar trebui să-l îndemnăm să ceară în toate ajutorul lui Dumnezeu şi să se încredinţeze proniei dumnezeieşti. „În toate problemele să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu. 
   Cum îi încurajăm pe copii? „E nevoie de atenţie atunci când îi încurajăm pe copii”, învăţa înţeleptul pedagog Porfirie. „Copilului nu trebuie să-i spuneţi: «Tu o să reuşeşti, eşti extraordinar, eşti tânăr, eşti curajos, eşti perfect!…» Să-i spuneţi: «Copilul meu, harismele pe care le ai, Dumnezeu ţi le-a dat. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu harul Său»”. Acest lucru este desăvârșit. 
   Dacă face ceva bun, să nu-l lăudăm pe el şi numai pe el, ci să-l slăvim pe Dumnezeu Care l-a ajutat şi să-l îndemnăm să-L slăvească şi să-I mulţumească lui Dumnezeu, Care a îngăduit să lucreze înlăuntrul lui. 
   Este nedrept şi nedemn din partea noastră a celor mari, părinţi şi toţi cei implicaţi în educaţie, să ascundem copiilor adevărul despre realitatea sinelui lor. „Trebuie să spui adevărul”, învăţa sfântul părinte, „să afle omul. Altfel, îl menţii în ignoranţa lui. Când îi spui celuilalt adevărul, acela ia aminte, devine atent, ascultă şi pe ceilalţi, devine mai reţinut. Aşa şi copilului trebuie să-i spui adevărul, să-l cerţi, ca să devină conştient că ceea ce face nu este bine. Ce spune înţeleptul Solomon: «Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme» (Pildele lui Solomon 13, 24)”. „Să nu-l baţi, însă, cu ciomagul. Atunci depăşim limita şi obţinem opusul a ceea ce urmărim”.
   Necredinţa, necinstirea celor sfinte, obrăznicia, îndărătnicia, blasfemia copiilor sunt roade ale proastei creşteri. „Părinţii”, observa înţeleptul şi sfântul Părinte, „sunt primii care răspund pentru eşecul copiilor în viaţă, şi abia apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă tot timpul. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aduc în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copii cresc puţin şi merg la şcoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toată lumea. Devin nesupuşi şi brutali şi lipsiţi de milă şi nu au respect nici faţă de religie, nici faţă de Dumnezeu. Aducem la viaţă şi creştem oameni egoişti, nu creştini”. O mare parte din răspundere o poartă pseudo-ştiinţa contemporană, care denaturează şi nu zidește pe copii prin învăţătura psihologiei şi psihologiei atee. În spatele ei se ascunde diavolul. „Diavolul a reuşit să se facă nevăzut şi să-i facă pe oameni să folosească alte nume. Medicii, psihologii spun adesea, când un om suferă: «Ei, suferi de nevroză! Ei, suferi din pricina stresului!» şi altele asemenea. Nu acceptă faptul că diavolul este acela care suscită în om egoismul. Şi, totuşi, diavolul există, este duhul răutății”. Diavolul este primul propovăduitor al minciunii şi prin laudă i-a scos pe cei întâi zidiţi din Rai, după cum învăţa Sfântul Porfirie: „Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi şi de aceea trăiau în rai. Nu aveau egoism… Apoi… diavolul a reuşit prin laudă să-i înşele. S-au umplut de egoism”. 
   Copiii nu trebuie să audă „bravo”, nici să dorească să-l audă. „Lauda îl face pe om găunos şi alungă harul lui Dumnezeu”, spunea Cuviosul Porfirie. Şi adăuga: „Harul lui Dumnezeu vine numai cu sfânta smerenie”. „Trebuie să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu şi să nu ceară laude şi să audă mereu «bravo». Să-i învăţăm că există smerenie, care este sănătate în viaţa omului”. 

Ieromonahul Savva Aghioritul - www.pemptousia.ro

Aniversări

Acest week-end a aparținut aniversărilor, Simina și Roxana sărbătorind alături de noi zilele de naștere. Le dorim mulți ani cu sănătate, împliniri și mai ales statornicie în credința și dragostea de Dumnezeu!

 

Ortodoxia - România - Eminescu

Ar fi o mare bucurie să luăm în considerare și ziua adormirii marelui Eminescu pe care nu ne-am mira dacă l-am găsi între sfinții neamului nostru asemeni lui Mihai Viteazul ale cărui cinstite oseminte mărturisesc (http://acvila30.ro/dreptcredinciosul-voievod-mihai-viteazul/) despre viața sa de jertfă pentru Ortodoxie (http://www.marturieathonita.ro/marturie-a-sfantului-ierarh-petru-movila-despre-mihai-viteazu/). Oricum cuvintele sale sunt și astăzi cea mai grozavă mustrare a românilor (?) cacodocși:

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.
Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai ROMÂN NU E!”

(M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187)

În tot ce este românesc „Eminescu să ne judece”! 

Incinta școlii noastre înainte de renovare

Am adăugat câteva imagini cu incinta școlii noastre înainte de renovare, pentru cei care doresc să cunoască de unde am pornit din punct de vedere infrastructural!

Cântarea omofonă, Antifoanele, Klaus Kenneth, „Peter-Paul”, „Psihiatrul”, etc.

Primul week-end după vacanță! Dintre noi unii sunt răciți și nu au reușit să vină la școală așa că am avut un program lejer...Am reușit să cântăm, în varianta omofonă, primele trei Antifoane ale Dumnezeieștii Liturghii, plus „Apărătoare Doamnă” - varianta psaltică binecunoscută - o realizare pentru care am numărat multe ore de repetiții la biserica din sat împreună cu părintele nostru în urmă cu 3 ani...Am lecturat câteva capitole din „Călător pe pământ românesc” a lui Klaus Kenneth - haz și necaz pentru ortodoxia românească văzută prin ochii unui străin...ortodox, cu multă experiență de viață. Aventura lui Klaus a fost pentru noi doar un preambul la orele de educație non-formală...adică joacă fără limite dar cu un consistent mesaj nonverbal!

  

Viața la țară, cap. 1 - „Iordanienii”

Beneficiem la început de an de o nedorită vacanță prilejuită de „mersul cu Iordanul” prin parohie, și deschidem capitolul 1 din ceea ce se dorește a fi o scurtă monografie în imagini intitulată prozaic „Viața la țară”. Alături de părintele nostru vom imortaliza secvențe dintr-un univers atemporal, în care prezența noastră „amenință” cu acel veșnic nou întotdeauna proscris să sfârșească-n contopirea cu inevitabilul...

„Spre bunele tărâmuri”

„Iordanienii”

Suport de tacâmuri

Cuvânt la Anul Nou

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.
Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.
Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.
Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.
Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singură fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.
Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Însuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.
De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?
Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogăția faptelor bune şi în fericita încredere în Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojană, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!
Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.
Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.
Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul  Ioan Gură de Aur, „Predici la duminici și sărbători”

www.ioanguradeaur.ro